"Sper ca jucătorii promişi de conducere să vină cât mai repede. Este vorba de patru, cinci fotbalişti, care nu sunt mari vedete, deci pot fi luaţi de club. Nu ştiu dacă aceştia vor mai prinde pregătirea din Poiana Braşov, dar sper ca măcar în cantonamentul din Austria să ajungă. Altfel, sincer, nu ştiu dacă obiectivul stabilit de conducere nu este compromis încă din start. Sunt îngrijorat de subţirimea lotului şi sper ca în cel mai scurt timp această problemă să se rezolve ", a declarat Petre Grigoraş.
Tehnicianul ieşenilor a mai spus că în această perioadă a venit în probe un jucător de la Politehnica Galaţi. Este vorba de atacantul Cristian Ionuţ, în vârstă de 22 de ani. El va fi testat în amicalele din această săptămână, pe care ieşenii le vor susţine în cantonamentul de la Poiana Braşov. Poli Iaşi va juca un amical cu Gloria Bistriţa, vineri, însă Petre Grigoraş speră că echipa sa va mai disputa încă un joc de pregătire, pe 11 iulie.