Îi înţeleg foarte bine pe judecătorii nemţeni (şi nu numai), care simt în ceafă, în anul de graţie 2009, suflarea SRI, după ce au îndrăznit să trimită o misivă la Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei. Un agent SRI a dat târcoale Tribunalului Neamţ şi a cerut "confidenţial" relaţii despre demersurile magistraţilor. Aţi mai auzit dvs. sintagma "informaţii confidenţiale"? Este grav dacă un lucrător SRI a ajuns să-i interpeleze pe magistraţi. Ştim bine că o interceptare telefonică efectuată de SRI nu este posibilă fără aprobarea judecătorului. Dacă ofiţerii SRI vor simţi că pot să-i cheme pe judecători la "vorbitor", îşi vor da singuri aprobări pentru astfel de "misiuni" (ca să nu spunem că şi le-au dat de multişor). Îmi amintesc că actualul director al SRI s-a plâns de presiuni, chiar dacă erau "în funcţie de evoluţiile retoricii şi discursului politic". Deci sereiştilor nu le convin presiunile, dar le practică asupra altora.