Criza economică afectează mai mult de jumătate din populaţie. 53% dintre respondenţi consideră că situaţia financiară actuală a propriei familii este mai rea anul acesta decât anul trecut. În această privinţă nu există nicio diferenţă semnificativă faţă de lunile anterioare. Semnalele de revigorare ale sfârşitului lunii aprilie şi începutului de mai din perioada culegerii datelor – revigorarea bursei, aprecierea leului, scăderea unor dobânzi şi reluarea, timidă, a creditării, avantajele primăverii, etc. – nu au modificat nici percepţia crizei, nici situaţia familiilor afectate de criză.
Prognoza populaţiei cu privire la evoluţia economiei şi cea a propriei familii în următoarele trei luni este pesimistă. Soldul aprecierii viitorului este puternic pesimist. Ponderea celor care consideră că situaţia personală şi cea a economiei naţionale se va înrăutăţi continuă să fie de 2 până la de 10 ori mai mare decât a celor care întrevăd o îmbunătăţire.
Pesimismul cu privire la situaţia naţională este semnificativ mai mare decât pesimismul cu privire la situaţia personală. Mai mult de jumătate din populaţie consideră că situaţia economică generală şi cea de pe piaţa forţei de muncă se va înrăutăţi, dar cel puţin jumătate dintre aceştia au încredere în capacitatea de a evita, prin eforturi şi resurse personale, efectele crizei naţionale asupra propriei familii. În faţa crizei, oamenii se bazează în mai mare măsură pe ei înşişi, decât pe capacitatea guvernării de a gestiona criza şi de a-i proteja de aceasta.
Percepţia cu privire la direcţia în care se îndreaptă România este negativă şi stabilă. Peste 50% din populaţie consideră că România se îndreaptă într-o direcţie „greşită” şi doar mai puţin de un sfert (23%) consideră că România se îndreaptă în direcţia „bună”. Peste 70% din populaţie consideră că eroarea de direcţie se datorează guvernării, responsabilitatea principală revenind preşedintelui Traian Băsescu şi Guvernului. Mai puţin de 25% din populaţie atribuie direcţia greşită în care se îndreaptă România acţiunii unor factori externi, sau unor nerealizări ale populaţiei însăşi.
Studiul a fost realizat de INSOMAR în perioada 30 aprilie - 5 mai 2009, pe un eşantion de 1.212 de persoane. Interviurile au fost realizate în 52 de localităţi urbane şi 50 de localităţi rurale din 40 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti