Cele mai multe posturi libere sunt pentru catedrele de limbi străine, în localităţi rurale, unde cu greu se poate face naveta. "Ne confruntăm cu situaţia de a încadra suplinitori necalificaţi şi anul acesta, deşi în învăţământul vasluian au fost reduse aproximativ 400 de norme didactice.
Sperăm totuşi să putem reduce numărul acestora măcar cu două trei procente, în condiţiile în care, anul trecut au fost încadrate peste 500 de cadre necalificate. Posturile libere sunt mai puţin atractive pentru cadrele calificate, deoarece se află în localităţi rurale îndepărtate", a declarat miercuri, inspectorul general al ISJ vaslui, Vasile Marciuc.
Posturile se repartizează în şedinţă publică, în funcţie de notele obţinute de cadrele didactice la testări. Din cele 6.123 de catedre doar 3.802 sunt ocupate de cadre didactice titulare.