Pescuitul e boală grea. Nimic nu îi poate opri pe împătimiţii lui să îşi petreacă periodic măcar câteva ore cu undiţa în apă. Nici măcar stratul gros de gheaţă ce acoperă lacurile în iernile geroase. O toporişcă şi totul s-a rezolvat. În capacul de gheaţă se decupează un cerc, mai mare sau mai mic, cât să poţi scoate peştele din apă prin el. Ustensilele pentru pescuitul la copcă sunt diferite de cele clasice. Dacă vara folosim undiţe lungi pentru a da cât mai în larg, iarna, orice unealtă mai mare de un metru ne incomodează. Undiţa de copcă este din trestie, bambus sau materiale mai noi. Dacă apa în care pescuim este adâncă şi vrem să dăm pe fund, atunci se poate folosi o mulinetă pentru recuperarea firului.