Astfel, la Tribunalul Bucureşti, mai multe arhive şi registraturi au
fost închise, deocamdată purtându-se discuţii între grefierii şefi şi
liderii sindicali în privinţa opririi activităţii din sălile de
judecată ale tribunalului, a declarat pentru NewsIn vicepreşedintele
Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei.
Grefierii şefi de la celelalte instanţe bucureştene poartă încă
discuţii cu liderii de sindicate pentru a hotărî dacă declanşează
protestele spontane.
La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa Palatului de Justiţie au ieşit în jur de 10 grefieri.
Personalul auxiliar din justiţie a ieşit, marţi, din nou în stradă, protestând faţă de recentele declaraţii făcute de preşedintele Traian Băsescu, care a spus, luni, că s-a ajuns ca bugetul să fie stabilit de instanţele de judecată şi nu de Guvern.