Astfel, Comisia de control parlamentar asupra activităţii SRI este alcătuită din nouă membri, cinci deputaţi şi patru senatori, avându-l drept preşedinte pe democrat-liberalul Cezar Preda. Deputatul Ion Stan, desemnat de PSD-PC este vicepreşedinte, iar senatorul UDMR Verestoy Attila secretar al Comisiei. Ceilalţi membri sunt deputatul Gabriel Oprea, desemnat de PD-L, Gabriel Mutu, senator PD-L, senatorul Daniel Savu din partea PSD-PC, deputatul Radu Moldovan, tot din partea PSD-PC şi, din partea PNL, senatorul Cristian David şi deputatul Ioan Ţintean.
Comisia de control a SIE este formată din cinci membri, trei deputaţi şi doi senatori. Deputatul PSD Gabriel Vlase a fost validat în funcţia de preşedinte. Ceilalţi membri sunt, din partea PD-L deputatul Ştefan Pirpiliu şi senatorul Vasile Nistor, vicepreşedinte, senatorul PSD Şerban Valeca şi deputatul liberal Mihăiţă Calimente, secretar.
Parlamentarii au votat, deschis, prin ridicarea mâinii, şi componenţa Comisiei Parlamentare a revoluţionarilor din 1989.
Comisia condusă de liberalul Raymond Luca este formată din şase deputaţi şi cinci senatori. Din partea PD-L, din Comisie fac parte deputaţii Marius Dugulescu şi Mihail Boldea şi senatorii Dorel Jurcan şi Dumitru Staicu, din partea PSD deputatul Victor Socaciu, şi senatorii Toni Greblă şi Ghorghe Marcu. Din Comisie vor face parte şi liberalii Eugen Nicolăescu şi Gheorghe Fircea, din partea minorităţilor.
Parlamentul a validat noii şefi ai comisiilor pentru controlul SRI şi SIE
Parlamentul a validat noii şefi ai comisiilor pentru controlul SRI şi SIE. Astfel, Cezar Preda a devenit preşedintele comisiei pentru controlul a SRI, în timp ce Gabriel Vlase a fost ales preşedinte al comisiei pentru controlul SIE.
Toţi membrii Comisiilor speciale de control asupra activităţii SRI şi SIE au fost validaţi de plenul Parlamentului cu majoritate de voturi, exprimate secret, pe buletine, în timp ce membrii Comisiei Parlamentare a revoluţionarilor din 1989 au fost validaţi, cu o abţinere, prin vot deschis.