Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a
declarat luni, pentru NewsIn, că, în opinia sa, moţiunea de cenzură
reprezintă o chestiune prea importantă pentru a se lăsa votul după
propria conştiinţă a parlamentarilor Uniunii. El a precizat că le va
propune colegilor să se ia o decizie tranşantă, cu un vot de două
treimi, astfel că dacă se va decide prin votul de două treimi al
parlamentarilor Uniunii votarea moţiunii de cenzură, atunci aceasta să
fie decizia de urmat pentru toţi senatorii şi deputaţii UDMR.
La rândul său, deputatul UDMR Mate Andras a precizat că o decizie
formală se va lua marţi dimineaţă, dar că este posibil ca aceasta să nu
se constituie într-o recomandare pentru vot, ci să se lase la
"conştiinţa" fiecărui senator şi deputat. Deputatul UDMR Lakatos Peter
a subliniat, pentru NewsIn, că nu se pune problema votului la vedere
pentru parlamentarii Uniunii.
Totuşi, surse parlamentare din UDMR susţin că asigurările PNL că nu
există nicio alianţă politică cu PSD i-ar fi convins pe parlamentarii
Uniunii, care ar vota, în majoritatea lor, pentru adoptarea moţiunii de
cenzură.
Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR cu sprijinul a şapte
parlamentari PSD va fi dezbătută şi votată marţi. PNL a decis un vot la
vedere pentru parlamentarii săi, sub sancţiunea excluderii pentru cei
care vor absenta sau vor vota diferit faţă de decizia partidului. PSD a
dat la rându-i asigurări că parlamentarii săi vor fi prezenţi şi vor
vota pentru demiterea Guvernului, dar nu au stabilit, cel puţin
oficial, sancţiuni pentru cei care nu respectă linia partidului.