Tatăl copilului a mers luni la toate instituţiile medicale responsabile şi a depus plângeri.
"Trebuie să fie sancţionaţi
aceşti medici. Din punctul nostru de vedere, considerăm că aceşti medici
nu trebuie să facă să mai sufere şi alte familii, alţi părinţi şi alţi
copii", a declarat tatăl copilului, Robert Dragomir.
Deşi recunoaşte că medicii care au tratat acest caz au dat dovadă de
neglijenţă, preşedintele Colegiului Medicilor spune că există şi
circumstanţe atenuante.
"Exact la piciorul la care s-a produs fractura s-a făcut o injecţie, s-a produs edem şi toţi cei trei care au văzut acest caz au considerat că edemul este din cauza injecţiei", a explicat Dumitru Cristea, preşedinte Colegiul Medicilor.
Colegiul medicilor l-a audiat pe medicul ginecolog care a făcut cezariana, pe şeful secţiei de neonatologie, pe un alt medic neonatolog, dar şi pe tot personalul medical care l-a supravegheat pe bebeluş.
Ministerul Sănătăţii ameninţă că va lua măsuri dure, dacă se va dovedi că este vorba de incompetenţă sau neglijenţă.
"Am fost informat de medici că i s-a făcut vitamina K şi apoi s-a umflat piciorul", spune tatăl copilului, Robert Dragomir.
Asta i s-a spus tatălui la Maternitatea Spitalului Judeţean din Galaţi, în ziua în care băieţelul lui a venit pe lume. Şi cu aceeaşi convingere a rămas timp de şapte zile. Chiar şi atunci când copilul şi mama au fost externaţi. Fără nicio altă menţiune.
Pentru că vedeau că pe băieţel îl doare ceva, părinţii au venit cu el la Bucureşti. Radiografia a arătat o fractură de femur.
Medicii de la spitalul din Galaţi spun însă că bebeluşul avea o stare normală. Managerul spitalului judeţean Galaţi spune că a început deja o anchetă.
Copilul are noroc şi se va recupera, spun medicii.