Vă mai amintiţi? Acum 10 ani, o criză politică, economică şi socială de proporţii zguduia România. Mineriada din 1999 a fost o adevărată ofensivă împotriva regimului, cu elemente specifice războiului contemporan.
"Oastea lui Cozma" a beneficiat de cunoştinţe de strategie militară aplicabile pe câmpul de luptă. A avut oameni infiltraţi în poziţii-cheie din "tabăra" adversă şi a profitat de un puternic sprijin local - administraţie, lideri locali PRM şi PDSR/PSD, personaje din lumea interlopă. A beneficiat şi de "frontul media". La centru erau trustul de presă al lui Dan Voiculescu şi revista "România Mare" a lui C.V. Tudor, care îi imputa preşedintelui Emil Constantinescu o relaţie amoroasă cu actriţa Rona Hartner - mişcarea căpătând şi o motivaţie morală. Iar ziarele şi posturile de radio din zonele pe unde treceau minerii ajunseseră să cheme populaţia la insurecţie, asigurând acţiunii un sprijin impresionant.