Meciul din etapa a 24-a a Ligii I a început într-un ritm alert, iar după 15 minute fără faze de poartă Poli Iaşi a reuşit să deschidă scorul prin Ionuţ Bâlbă, care a marcat din interiorul careului, cu un şut fără preluare (min. 15).
Gazdele s-au trezit din pumni şi au egalat din penalty, prin Bourceanu (min. 25), după ce Sălăgean a fost faultat în careu de Adrian Ilie, pentru ca după alte patru minute Oţelul să treacă în avantaj, după un gol al lui Sălăgean, din lovitură liberă de la 22 de metri.
Oţelul s-a văzut egalată chiar înainte de pauză, când Andrei Cristea a marcat cu capul, după o lovitură liberă de pe dreapta. La reluare, jocul nu a mai avut nervul din prima parte. Totuşi, după ce a ratat o ocazie monumentală, Oţelul a marcat pentru 3-2, prin căpitanul Jivko Jelev (min. 78), care a înscris la o fază similară cu cea de la golul doi al oaspeţilor.
Victoria de duminică nu are un efect imediat în clasament pentru Oţelul, care rămâne pe locul 11, cu 32 de puncte. Nici pentru Poli Iaşi nu se schimbă nimic în clasament, moldovenii antrenaţi de Cristiano Bergodi aflându-se în continuare pe poziţia a 14-a, ultima care asigură rămânerea în Liga I.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Oţelul - Poli Iaşi, scor 3-2