"Nu am primit nicio hârtie de la partid, aştept să văd pe ce temei m-au exclus şi după aceea comentez", a declarat Cozmâncă pentru NewsIn. Fostul lider a mai spus că încă nu a luat o decizie în legătură cu oferta de a deveni şeful de campanie al lui Sorin Oprescu. "Aştept să văd dacă acesta îşi anunţă candidatura", a mai precizat Cozmâncă.
Octav Cozmâncă a anunţat că se autosuspendă din PSD, partid despre care spune că e condus de indivizi şi grupuri care nu doresc decât să servească interesul clintelei politice, sugerând că ar putea face un nou partid. Fostul preşedinte Executiv al PSD în perioada 2003 - 2005 mai spune că Mircea Geoană nu este recunoscut ca preşedinte al partidului în multe structuri din ţară.
"Partidul Social Democrat este condus, în momentul de faţă, de diverse grupuri de interese, clanuri sau găşti, care au hotărât şi hotărăsc soarta partidului, în numele unei aşa-zise democratizări a partidului. Apreciez că direcţia aleasă de PSD este profund greşită, bazându-se numai pe satisfacerea intereselor personale ale unor grupuri, ale unor baroni locali, care promovează o politică de stat în stat. Nu se poate conduce un partid performant doar mimându-se democraţia şi acţionând, în multe cazuri, dictatorial. Este vorba de anarhie, de haos, de disoluţie a partidului. Susţin aceasta, afirmând că PSD nu mai are în prezent structuri viabile, organizate temeinic în peste jumătate din localităţi", se arată într-o scrisoare deschisă a fostului senator, Octav Cozmâncă.