Într-un interviu acordat televiziunii Univision, Barack Obama a reamintit cât de necesară este reforma propusă de el. Chiar dacă proiectul a fost criticat de la bun început de republicani, preşedintele spune că nemulţumirile au un caracter strict politic.
"Opoziţia a luat o decizie, nu va sprijini niciun proiect din motive politice. Cred totuşi că există şi nişte motive de îngrijorare perfect justificate generate de proporţiile acestui plan", a declarat preşedintele Statelor Unite. Republicanii i-au reproşat preşedintelui că reforma din sănătate este foarte costisitoare, ar acoperi imigranţii ilegali şi ar subvenţiona avorturile.
"Numărul oamenilor care nu au asigurare medicală este în creştere, iar cifrele sunt adevărate mai ales în cazul comunităţii hispanice. Pe de altă parte, oamenii care au asigurare nu se simt în siguranţă. Cred că putem rezolva aceste două probleme fără să creştem deficitul bugetar şi cred că o putem face astfel încât în timp să reducem costurile şi să determinăm sistemul să funcţioneze mai bine", a mai spus Obama.
Costurile acestui plan i-au pus pe gânduri şi pe contribuabilii americani. Recent preşedintele Comisiei de Finanţe a Senatului a propus 856 de miliarde de dolari pentru un plan pe zece ani, menit să redefinească percepţia cetăţeanului vizavi de sistemul de sănătate.
Barack Obama şi-a început campania pe 7 septembrie cu un discurs televizat în faţa Congresului. O serie de statistici realizate după, au arătat că mai bine de jumătate dintre americani sprijină reforma preşedintelui.