Irina Petruţa lucra ca îngrijitoare de bătrâni în localitatea Ivrea, lângă Torino, relatează ediţia online a publicaţiei La Stampa.
Incidentul s-a petrecut duminică seara, în imobilul în care locuia românca. După o discuţie aprinsă cu fostul concubin, Irina Petruţa a fost împuşcată în cap, aflându-se acum în stare gravă la spitalul Giovanni Bosco din Torino.
Potrivit La Stampa, motivul disputei ar fi fost legat custodia fetiţei lor în vârstă de 4 ani, aflată în România, în grija bunicilor.
Bărbatul a fost reţinut luni dimineaţă de către poliţişti sub acuzaţia de tentativă de omor.
O româncă a fost împuşcată în cap de un italian
