Situl, aflat lângă oraşul Gortyn din sudul insulei, are aceleaşi şanse de a fi Labirintul ca şi palatul minoic din Knossos.
Knossos, care a fost excavat acum un secol, a fost declarat drept căminul legendarului rege Minos. Acesta ar fi construit Labirintul pentru a-l găzdui pe Minotaur, o fiinţă ciudată născută din uniunea soţiei sale cu un taur.
Noul sit, cunoscut local sub denumirea de Peşterile Labyrinthos, este alcătuit din aproape 5km de tuneluri cu diverse camere şi zone largi.
Dar de când Knossos a fost redescoperit la sfârşitul secolului XIX, acest sit a fost neglijat de turişti şi a fost chiar folosit de nazişti drept loc pentru ascunderea armelor.
Un al treilea pretendent la titlul de Labirintul Minotaurului se află la Skotino, în Grecia continentală.
"Dacă ne uităm la dovezile arheologice, este extrem de greu să spunem dacă Labirintul chiar a existat. Cred că fiecare sit are dreptul la acest titlu, însă există întrebări la care nici arheologia şi nici mitologia nu vor putea răspunde complet", a declarat Nicolas Howarth, geograf la Universitatea Oxford.