Nicu Gheară, naşul lui Adrian Mutu, consideră că suma pe care trebuie să o plătească atacantul Fiorentinei este exagerată.
"El oricum a pierdut vreo 20 de milioane de euro din contractul pe care-l semnase cu Chelsea. De unde să dea 17 milioane? Era ok dacă îi cereau să plătească 500.000 - 1.000.000. Dar aşa, eu aş face tot posibilul să dureze cât mai mult această plată. Ar trebui să i se ia 5% din salariu până achită datoria", a declarat Gheară.
"Eu l-aş sfătui să nu platească şi l-aş ajuta cum să facă astfel încât să nu plătească. Adi e un bărbat puternic şi sunt convins că va lua măsurile potrivite. Nu se aştepta să se ia această decizie, adică, practic, să platească încă o dată pentru o greşeală pentru care a plătit deja. Nu înţelege de ce vor să facă din el un exemplu mondial. Toţi oamenii din aceste foruri importante ştiu că nici măcar Cristiano Ronaldo nu poate plăti o asemenea sumă", a mai spus Gheara.
Chelsea, pe de altă parte, "salută decizia Tribunalului de Arbitraj pentru Sport de a respinge apelul înaintat de Adrian Mutu şi de susţinere a sancţiunii financiare dictate în favoarea clubului nostru de Camera de rezolvare a litigiilor din cadrul FIFA. Aceasta justifică toate acţiunile noastre în acest caz".
Colegii lui Mutu de la Fiorentina au anunţat că sunt alături de el, Dainelli propunând, la fel ca oficialul dinamovist Cristi Borcea, o chetă pentru ajutorarea financiară a fotbalistului român.