"Nu ştiam de convocare, acum
am aflu asta pentru prima dată, nu mă aşteptam, sunt plăcut
impresionat. Pentru mine este o responsabilitate plăcută această
convocare. Sper să confirm încrederea lui Răzvan", a spus Tiberiu
Ghioane.
Mijlocaşul formaţiei Dinamo Kiev a fost de părere că la convocarea sa a
contribuit şi Mircea Lucescu, cel care a afirmat în dese rânduri că
Ghioane trebuie să revină la prima reprezentativă: "Probabil că a avut
şi nea Mircea rolul său. Tot timpul am avut o relaţie foarte bună cu
el, îi sunt recunoscător pentru că a vorbit mereu frumos despre mine".
Ghioane a precizat şi cum ar trebui să arate echipa naţională în
mandatul lui Răzvan Lucescu: "Important este să câştigăm meciuri şi să
înţeleagă fiecare de ce vine la naţională. Sper să facem o figură
frumoasă, noi, fotbaliştii, împreună cu Răzvan. Trebuie să ne vadă
lumea că jucăm şi, încet, încet, suporterii vor fi alături de echipa
naţională. Mai cred că trebuie schimbată impresia lăsată de naţională
în ultimul timp".
În încheiere, mijlocaşul lui Dinamo Kiev a vorbit şi despre câştigarea
Cupei UEFA de către Şahtior Doneţk: "A fost o victorie clară şi
meritată. Raţ a jucat şi el bine. Munca lui nea Mircea a fost
răsplătită, la fel ca şi munca preşedintelui lui Şahtior, care n-a
cedat presiunilor de a-l înlocui pe domnul Lucescu. Fiind în Ucraina,
am văzut mai bine ce s-a întâmplat, toţi erau împotriva lui, pe la
emisiuni îşi spuneau părerea toţi aşa zişii specialişti în fotbal. Nea
Mircea a demonstrat peste tot pe unde a fost că a făcut performanţă".
Mijlocaşul echipei Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, a fost convocat vineri
de selecţionerul Răzvan Lucescu pentru meciul cu Lituania, din
preliminariile CM 2010, şi revine astfel printre tricolori, după
aproximativ 4 ani. Tiberiu Ghioane a jucat ultima dată în naţionala
României în 2005, în meciul de la Bucureşti, cu Olanda.