Năstase a criticat şi intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei privind constituirea unui Parlament unicameral.
"El nu vrea un Parlament uni- sau bicameral, ci un Parlament fără nicio cameră. În acest fel, nu ar mai avea cine să-l suspende pentru violarea repetată a Constituţiei (...) La referendum, Traian Băsescu ar trebui să pună următoarea întrebare: doriţi desfiinţarea Parlamentului, preşedinte ales pe viaţă, iar succesiunea să se facă din tată în fiică? În opinia lui, votul nu ar trebui să mai fie secret la urne, ci să se desfăşoare în Piaţa Universităţii, prin ridicare de mâini", a mai spus Năstase acoperit de huiduielile social-democraţilor stârnite la pronunţarea numelui preşedintelui.
Fostul prim-ministru a făcut un bilanţ negativ al mandatului actualului preşedinte, acuzându-l de etichetarea presei ca fiind "o haită de indivizi cumpăraţi, tonomate cu euro, care reacţionează la impulsurile unei telecomenzi imaginare aflate în mâinile mogulilor", dar şi transformarea Justiţiei într-un "monstru cu două capete".
"(...)unul antrenat să muşte la comandă din adversarii politici, altul certat şi lovit pentru că nu se supune", a explicat Năstase, adăugând că "doar drogaţii şi prostituatele primesc o speranţă" de la preşedinte, cu referire la Raportul Comisiei prezidenţiale privind politica democrafică. Năstase a vorbit şi despre relaţiile externe ale României care în mandatul lui Băsescu ar fi plasat România "aproape la fel de izolată în plan internaţional ca la finalul epocii Ceauşescu". "Traian Băsescu nu este primit în nicio capitală importantă. Nimeni nu vrea să se compromită alături de un populist cu apucături de dictator. La întrunirile Consiliului European, liderii europeni se feresc de preşedintele României ca de un individ care are scarlatină", l-a mai atacat Adrian Năstase pe actualul şef al statului.
În ceea ce priveşte strategia electorală pentru alegerile prezidenţiale, Năstase îi sfătuieşte pe social-democraţi să înveţe din "lecţia alegerilor din 2004", îndemnându-i să fie uniţi. "Atunci nu doar eu am pierdut, ci mai ales partidul şi poate că, până la urmă, chiar ţara. Lipsa de solidaritate nu trebuie să ne mai afecteze în lupta noastră împotriva lui Traian Băsescu", a declarat Năstase.
Liderul social-democrat a vorbit şi despre relaţiile externe ale României care în mandatul lui Băsescu ar fi plasat România "aproape la fel de izolată în plan internaţional ca la finalul epocii Ceauşescu".
"Traian Băsescu nu este primit în nicio capitală importantă. Nimeni nu vrea să se compromită alături de un populist cu apucături de dictator. La întrunirile Consiliului European, liderii europeni se feresc de preşedintele României ca de un individ care are scarlatină", l-a mai atacat Adrian Năstase pe actualul şef al statului.
"Vulgarizarea mediului politic în ultimii ani a pervertit sensul modelator al liderilor. Răspunsul la aceste probleme nu este fuga de politică sau indiferenţa, ci o politică responsabilă, adusă la zi. Nouă ne revine sarcina reinstaurării încrederii românilor în viitorul ţării", a spus, în cuvântarea sa, Adrian Năstase.
În opinia social-democratului, "România are nevoie de lideri ai stângii democratice care să-şi asume, cu sinceritate, compasiunea şi credinţa, să asculte cu umilinţă şi răbdare nevoile, temerile, aşteptările oamenilor, să fie în stare să-şi măsoare gesturile şi cuvintele dincolo de interesele de partid, de grup sau personale".