Mutu a ajuns la Florenţa în cursul serii de joi, iar controlul medical a fost amânat până vineri dimineaţă.
Medicii echipei au decis să plece împreună cu jucătorul la Roma, unde va fi consultat de profesorul Mariani, la clinica Villa Stuart, acelaşi medic care l-a operat şi pe căpitanul lui AS Roma, Francesco Totti.
Presa italiană a scris că oficialii echipei nu au dat niciun fel de explicaţii privind starea de sănătate a lui Mutu, iar un posibil anunţ poate fi dat cel mai devreme vineri seară.
Adrian Mutu a ratat meciul României cu Austria din cauza unor probleme la genunchiul stâng, iar FRF a anunţat că jucătorul trebuie să fie supus unei intervenţii chirugicale.