Cetatea ţărănească de la Slimnic este atestată documentar din anul 1.300. A avut o istorie tumultoasă, a fost distrusă de două ori de invadatorii turci şi curuţi, dar de fiecare dată a fost refăcută. Acum e în paragină, iar zidurile se pot prăbuşi în orice moment.
Ultima renovare majoră a fost făcută în anul 1959. Cetatea se află în proprietatea Bisericii Evanghelice din Slimnic care nu are bani sa o refaca. Preotul din sat face tot ce poate pentru ca vechile ziduri să nu se dărâme de tot. Dar are nevoie si de sprijinul autorităţilor.
Primarul comunei spune că nu poate ajuta mai mult biserica deoarece banii de la buget nu îi ajung penru reparaţiile care ar fi necesare la cetate.
Fiind monument istoric cetatea ar trebuisă fie reparată de către Ministerul Culturii. Reprezentanţii Direcţiei de Cultură Sibiu spun însă că s-ar putea aloca bani pentru reparaţii de urgenţă, dar nu şi pentru o restaurare de amploare.
Până când parohia din Slimnic va primi bani pentru reparaţia cetăţii, preotul nu poate decât să cârpească zidurile pentru ca acestea să nu se dărâme de tot.