"Grupul de interese care îşi arogă momentan rolul de preşedinte al PSD are o problemă cu mărimea mea. Vrea să mă micşoreze şi să mă pună în insectar, aşa cum a făcut şi cu alţi lideri ai partidului. De aceea, încearcă de săptămâni bune să ducă în derizoriu orice discuţie lansată de mine despre soarta partidului. Asta numai când se află în faţa camerelor de filmat. Când se adună între ei prin birouri, caută soluţii ca să mă dea afară din partid sau, măcar, să mă facă să renunţ la lupta pe care am declanşat-o împotriva lor", acuză fostul secretar general al PSD, caracterizând ironic acţiunile colegilor săi drept "preocupări fireşti pentru niste 'barbaţi' politici obişnuiti să lupte numai prin catacombe".
Mitrea mai susţine că cei din PSD au cerut mai multor instituţii ale statului să-l controleze. "Mai multe instituţii ale statului în care (liderii PSD – n.r.) au oameni pe care-i controlează au început să se preocupe intens, în ultimele zile, atât de persoana mea, cât şi de mai mulţi apropiaţi de-ai mei. Speră că aşa mă vor speria. Nu mi-e frică, tovarăşi!", avertizează senatorul.
"N-o să-mi fie frică acum să mă lupt cu toate ticăloşiile voastre. Şi nu voi renunţa la opiniile mele care vă deranjează atât de tare. Nu voi înceta să vorbesc despre faptul că vreţi să subordonaţi PSD grupului vostru de interese şi că nu vă pasă de membrii de la baza partidului, de competenţa şi de valorile stângii. Nu voi înceta să vorbesc, pentru că ştiu că am dreptate", mai scrie Miron Mitrea.
Preşedintele PSD Mircea Geoană a refuzat, luni, să comenteze dorinţa lui Miron Mitrea de a se organiza un congres extraordinar, îndemnându-i pe ziarişti să-l lase în pace pentru că "săracul, are alte probleme". "Lăsaţi-l, săracul, că are alte probleme!", a fost singurul comentariu al lui Geoană la declaraţiile lui Mitrea conform căruia ar trebui să se organizeze un congres extraordinar.
Marian Vanghelie a declarat şi el că nu s-a discutat despre o excluderea a lui Mitrea din partid, pentru că acesta se autoexclude. "Eu n-am auzit acest lucru, dar domnul Mitrea, din punctul meu de vedere, cred că se exclude singur, nu trebuie să-l excludă cineva. Îl ţinem aici pentru că, cu cât îl ţinem mai mult, cu atâta timpul lui expiră", a spus preşedintele PSD Bucureşti.
Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, săptămâna trecută, la Realitatea TV, că ar trebui organizat un congres în toamnă, că va candida pentru şefia partidului şi că neorganizarea de alegeri de sus până jos "ar băga în pământ" formaţiunea.