"99 la sută din jucătorii Craiovei nu vor pleca până în 2010. Am avut o
ofertă de 6,5 milioane de euro de la o echipă cunoscută şi nu l-am
vândut. Eu nu dau drumul jucătorilor pentru că vreau ca la anul să
câştig campionatul", a spus Mititelu, după care a mai adăugat
că, pentru acest sezon, echipa condusă de Nicolo Napoli are ca obiectiv
podiumul Ligii I: "Nici nu mă gândesc să nu prind cel puţin locul trei.
În retur, Universitatea Craiova va fi foarte puternică. Dacă mă gândesc
că am pierdut patru puncte pe mâna tuşierilor, cu Otopeniul şi
Vasluiul, acum aveam 32 de puncte".
Oficialul craiovean susţine că mijlocaşul Florin Şoavă va aduce un plus
în evoluţia echipei: "Cei tineri trebuie să aibă jucători cu experienţă
lângă ei. Pe Şoavă scrie made in Craiova. Mi-a demonstrat că este
craiovean pur-sânge. A venit aici din dragoste pentru Craiova, pentru
că putea rămâne pe foarte mulţi bani în Rusia. E un jucător polivalent
care ne va ajuta, cu siguranţă. Are 30 de ani şi trece prin cea mai
bună perioadă a sa. El va aduce un plus de 20 la sută în jocul
Craiovei".
Mijlocaşul de care s-a interesat şi Dinamo, Florin Şoava, a semnat un
contract pe trei sezoane cu Universitatea Craiova, şi a
efectuat sâmbătă primul antrenament cu echipa pregătită de Nicolo
Napoli.
Universitatea Craiova a acumulat 28 de puncte şi ocupă locul 6 la
finalul turului Ligii I, la 7 puncte de liderul Dinamo, şi un punct de
ocupanta locului trei, FC Timişoara.