"Este aproape imposibil ca aceşti oameni să mai facă parte din structurile fotbalului pentru situaţia în care se află. Sunt trist pentru situaţia în care se află fotbalul românesc în momentul de faţă. Încercăm să luăm nişte decizii, nişte măsuri care să aducă fotbalul într-o linie de plutire", a declarat Sandu.
Întrebat ce decizie va lua dacă cei trei arbitri vor fi declaraţi nevinovaţi, Sandu a spus: "Şi dacă sunt găsiţi nevinovaţi, mâine sau poimâine, în mod normal imaginea este creată. Ori ei n-ar mai trebui, din punctul meu de vedere, să facă parte din fotbal".
Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi observatorul federal Marcel Lică au primit mandat pe 29 de zile. Toţi trei sunt acuzaţi de luare de mită.