"Nu e normal ca atunci când lucrurile merg bine, băncile să realizeze profit, iar când sunt vremuri de criză, băncile să apeleze la ajutorul statului", a spus Geoană.
Mircea Geoan a efectuat joi o vizită la Piteşti, unde a participat la învestirea noului prefect, Marcel Proca.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că problema actuală a băncilor este reţinerea de la creditare a companiilor şi a persoanelor fizice.
"Mediatizarea crizei a indus populaţiei un sentiment corect de a încerca să facă economii, micii investitori au fost mai reţinuţi. Eu i-aş încuraja să apeleze la sistemul bancar", a spus Băsescu, precizând că "probabil", pe fondul creşterilor solicitărilor de finanţare, băncile vor face şi o ajustare a dobânzilor.