Mircea Băsescu a mărturisit că a dorit să participe la relizarea unei expoziţii de tehnică militară în Portul Constanţa cu ocazia Zilei Marinei.
Mircea Băsescu a repins categoric ideea că ar fi intenţionat să facă trafic de armament prin intrarea în această firmă. "Dacă unii s-au gândit că voi face trafic de armament, asta e ca poveste cu drobul de sare. Ca să faci import sau export de armament este nevoie de foarte multe aprobări", a spus Mircea Băsescu, care a explicat că s-a retras din firmă la cererea preşedintelui în urma scandalului din presă.
"Când el a aflat de afacere, nici măcar nu am avut timp să îi explic despre ce este vorba. Fratele meu ţine cont şi de părerea presei", a povestit fratele preşedintelui, Mircea Băsescu.
Acesta a ţinut să precizeze că, în trecut, şi-a plătit datoriile faţă de statul român imediat la cererea fratelui său. Cât despre contractul cu Energy Holding, Mircea Băsescu a spus că acesta este încă în desfăşurare şi că firma la care este acţionar cumpără curent electric de la cei pe care Traian Băsescu i-a numit "băieţii deştepţi din energie".