Şeful diplomaţiei franceze – Bernard Kouchner – este acuzat că ar lucra în favoarea unor regimuri autoritare africane contra unor sume considerabile. În cartea sa „Lumea după K”, scriitorul de investigaţie Pierre Péan susţine că Bernard Kouchner se face vinovat de „activităţi lucrative” pentru anumite ţări africane precum Gabon, Congo şi altele. Actualul ministru (ce a cofondat, în 1971, asociaţia Medici fără Frontiere – MSF) ar fi derulat aceste activităţi între 2002 şi 2007, în calitate de consultant la două societăţi private conduse de doi prieteni apropiaţi – Africa Steps şi Imeda, scrie Le Monde. Acestea au vândut pentru 4,6 milioane de euro contracte de consiliere în domeniul sănătăţii unor dictatori precum Omar Bongo (Gabon) sau Denis Sassou Nguesso (Congo).
Atacat pe mai multe fronturi, după ce s-a sugerat că o parte din informaţii i-ar fi fost oferite scriitorului (ce are la activ peste 20 de cărţi pe tema corupţiei din lumea politică franceză) de opoziţia socialistă şi că însuşi preşedintele Nicolas Sarkozy ar dori să-l ştie plecat din Guvern, Bernard Kouchner s-a apărat pe toate fronturile. A venit în Parlament să explice că nu a amestecat activităţile sale publice (Kouchner a fost şi ministru al Sănătăţii în Franţa) cu cele private în Africa.