"E mai mult decât bizar: acum o lună şi jumătate, Traian Băsescu ne-a vrut în Guvern, am avut o înţelegere şi acum ne trezim că suntem un partid profitor de voturi. Dacă în decembrie am fost buni, brusc am devenit profitori de voturi. Când a avut preşedintele dreptate? Acum sau în urmă cu o lună şi jumătate?", a comentat, ieri, preşedintele UDMR, Marko Bela, atacul lansat de şeful statului, la Covasna, când a declarat că Uniunea a fost "un profitor de voturi în secuime" şi că el îşi menţine afirmaţiile făcute la Budapesta, potrivit cărora, prin Constituţie, nu este permisă niciodată autonomia teritorială. Marko Bela a atras atenţia că declaraţiile din ultima vreme ale lui Traian Băsescu ar putea radicaliza discursul UDMR.
"Domnul Traian Băsescu ne împinge spre o polemică cu domnia sa şi astfel se deviază atenţia opiniei publice într-o direcţie nedorită, când avem probleme legate de buget, criză. Nu vrem o radicalizare a discursului nostru...", a spus Marko. El s-a arătat nemulţumit de faptul că preşedintele ar fi început să le dea lecţii despre secuime reprezentanţilor maghiari. "E foarte bine că Traian Băsescu vine în Ţinutul Secuiesc. A fost de câteva ori şi acum ştie mai bine decât noi care sunt problemele. Ne dă lecţii. Noi nu avem nevoie de politicieni atotştiutori", a mai spus liderul UDMR.