Meciurile din etapa trecută, dar şi amânarea verdictului TAS, au schimbat total atitudinea Timişoarei faţă de partida cu Urziceni, din acest week-end, din etapa a 33-a.
Înainte de partidele FC Timişoara - Steaua şi Unirea Urziceni - Dinamo, Iancu anunţa că dacă Unirea va bate pe Dinamo atunci nu va avea probleme cu Timişoara şi va fi campioană.
"Le voi arăta tuturor cât de mult ţin eu la Dinamo", spunea sarcastic Iancu, care a mai afirmat că are informaţii că decizia finală a TAS referitoare la depunctarea Timişoarei cu 6 puncte de către FIFA se va da în acestă săptămână.
Unirea a învins pe Dinamo, 1-0, însă şi Timişoara a bătut pe Steaua, cu acelaşi scor şi, cu cele 6 puncte înapoi de la TAS ar fi pe prima poziţie a clasamentului!
Miercuri, schimbare totală de macaz, mai ales după ce TAS a anunţat pe site-ul oficial că va anunţa verdictul abia pe 5 iunie, vinerea viitoare, mult după meciul FC Timişoara - Unirea Urziceni, care se va juca în acestă duminică.
"Dacă Urziceni îmi promite cele 10 milioane de euro pentru participarea în Liga Campionilor, atunci mă voi gândi să le dau meciul. Oricum, pe mine nu prea mă mai interesează subiectul, întrebaţi-i pe jucători şi pe Gabi Balint. Pe 5 iunie vom afla răspunsul de la TAS şi sperăm în continuare la cucerirea titlului. Nu vom trimite nici juniorii pe teren, atunci când am făcut asta am protestat împotriva arbitrajelor. Dacă vor fi motivaţi jucătorii Timişoarei de cei ai lui Dinamo? Nu ştiu, eu nu primesc nimic, pentru că nu joc. Întrebaţi-i pe ei", a declarat Marian Iancu, la Sportro.
Cu două etape înainte de final, Unirea Urziceni e lider în Liga I, cu 66 de puncte, urmată de Dinamo, cu un punct mai puţin, şi FC Timişoara, cu 61, însă gruparea de pe Bega a fost depunctată de FRF la cererea FIFA cu 6 puncte.
Etapa a 33-a, din acest week-end, programează printre altele şi partida FC Timişoara - Unirea Urziceni.