"Din cele 226 de agenţii rămân 107. Vor fi 9.200 de posturi care se vor elibera în urma comasării, desfiinţării acestor structuri guvernamentale, ceea ce înseamnă o economie de 50 de milioane euro", a spus premierul Emil Boc.
Agenţiile care au supravieţuit restructurării vor vira propriile încasări la bugetul de stat, iar salariile angajaţilor vor fi stabilite de Executiv. Nici ministerele nu scapă de restructurare.
Astfel, ministerele de resort vor pregăti, până săptămâna viitoare, actele normative pentru desfiinţare, comasare, preluare în minister a acestor structuri guvernamentale, fie sub formă de hotărâre de Guvern, fie ca proiecte de lege, urmând să fie supuse aprobării Guvernului sau Parlamentului.
Aceeaşi sarcină o au şi administraţiile publice locale. Primăriile vor primi bani de la bugetul statului în funcţie de numărul de locuitori pe care îl reprezintă.
Şi la Palatul Cotroceni vor fi restructurări, a anunţat preşedintele Traian Băsescu, miercuri seară, într-o emisiune la televiziunea publică. Şeful statului a salutat decizia premierului privind restructurarea agenţiilor.
"Este un moment bun în care instituţiile statului să-şi selecteze angajaţii. Criteriul fundamental este cel al competenţei. Nu va fi scutită nici instituţia prezidenţială de acest proces", a spus Traian Băsescu.
Citeşte şi...
Măsuri dure şi decizii economice grele - previziunile lui Boc pentru următoarea perioadă
Băsescu: Guvernul trebuie să reducă cu 20% numărul angajaţilor din aparatul de stat
Mircea Geoană: Trebuie să introducem criterii de performanţă în sectorul bugetar, nu să dăm afară