Potrivit unui studiu, una din şase persoane consumă fast food zilnic şi doar jumătate din adolescenţi conştientizează efectele negative pe care le poate cauza excesul de sare din aceste alimente.
Problema pe care o ridică medicii se referă la faptul că alimentaţia de tip fast food conţine sare în exces, care poate dăuna organismului.
Cu toate acestea, 64% dintre participanţii la studiu au de clarat că nu sunt preocupaţi de cantitatea de sare care se află în alimentaţia lor, iar 57% din ei habar nu au câtă cantitate de sare consumă, potrivit dailymail.co.uk
Totuşi, studiile anterioare arată că nouă din zece persoane ştiu că prea multă sare poate dăuna organismului, iar 40% nu ştiu că adulţii nu ar trebui să consume mai mult de şase grame pe zi, echivalentul unei linguriţe.
Un consum ridicat de sare şi prea puţine exerciţii fizice pot cauza atacuri cerebrale, spun medicii. Astfel studiul a fost realizat pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele pe care le poate cauza excesul de sare din alimentaţia fast food.