"În ciuda unor informaţii false apărute în presă, nici Katherine Jackson, nici avocaţii săi nu vor contesta acel testament", a declarat Londell McMillan, avocatul mamei artistului, pentru NBC News, după ce presa americană a speculat că mama megastarului nu ar fi de acord cu anumite prevederi ale actului.
"Ea nu a luat nici decizia să conteste numirea acelor executori desemnaţi prin testament, nici să ceară numirea unui executor suplimentar. Prioritatea ei rămâne îngrijirea celor trei copii ai fiului ei", a adăugat McMillan
Testamentul lui Michael Jackson, redactat în 2002, îi numeşte pe avocatul John Branca şi pe producătorul John McClain drept coexecutori. Mama regelui muzicii pop a primit provizoriu, pe 29 iunie custodia celor trei copii, urmând că o decizie finală să se ia în justiţie în perioada următoare.
Conform testamentului, ea urmează să administreze 40% din averea lui Michael, cei trei copii (Prince Michael I, 12 ani; Paris Michael Katherine Jackson, 11 ani; şi Prince Michael II, 7 ani ) alte 40%, restul de 20% urmând să fie folosite în scopuri umanitare.
Tatăl lui Michael a negat că l-ar fi bătut pe fiul său în cadrul emisiunii "Larry King live", deşi Joe Jackson a fost eliminat din testament tocmai pentru bătăile repetate pe care i le-a administrat în copilărie.