Astfel, DN 1, în zona Piatra Craiului, s-a circulat în condiţii de iarnă. De altfel, în noaptea de 13 spre 14
octombrie, DN 1 a fost blocat la kilometrul 566, în urma căderilor masive de
zăpadă. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri, în urma
derapării mai multor autovehicule de tonaj greu.
DN 1 H, în
zona Şinteu, a fost blocat de la kilometrul 6, din cauza
ninsorii abundente, a copacilor căzuţi pe carosabil. În zona a
fost blocat şi un utilaj de deszăpezire.
Poliţia Rutieră le-a recomandat şoferilor să evite drumul judeţean 108 H,
ramificaţia Aleşd - Pădurea Neagră, care era
impracticabil din cauza căderilor abundente de zăpadă şi a căderii pe
carosabil a mai multor copaci.
DN 75 a fost închis la ieşirea din localitatea Băiţa, la kilometrul 12,
întrucât porţiunea înspre Arieşeni este impracticabilă, din cauza unor
copaci căzuţi pe partea carosabilă. Pe DN 76 - înspre localitatea
Vârfuri, pe Dealul Negru s-a circulat greu, în condiţii de iarnă. Drumul
judeţean 764, care face legătura între Aleşd şi Beiuş, prin munţi, a fost blocat din cauza căderilor abundente de zăpadă. La fel a fost blocat şi
DJ 764 A, înspre staţiunea Stâna de Vale.
Poliţiştii au organizat filtre pentru dirijarea circulaţiei şi
îndrumarea şoferilor.
Mai multe drumuri naţionale au fost blocate în Bihor din cauza furtunilor şi a ninsorii
