Măgureanu a afirmat că nu a lucrat împreună cu Ardelean, dar în
rândurile politicienilor de la putere s-a instalat frica de oamenii
care deţin informaţii care pot decide anumite cariere sau numiri.
"Cred că prea mulţi au fost aceia, din arsenalul puterii, din
angrenajul de putere, care au profitat de anumite informaţii. Şi se
pare că cei care au ceva de ascuns se temeau că ar putea fi din nou
puşi, cu ajutorul acestui instrument, în situaţii de
dificultate. Cineva a simţit că i se vor scurge printre degete nişte
poziţii de putere", a spus Măgureanu.
El a mai afirmat că există teama că unii oameni pot dicta, "de pe
poziţia lor de putere de astăzi, fie de la PSD, fie din altă parte",
cine să fie şi cine să nu fie numit într-o anumită poziţie. "Ori
aceasta este o chestiune de privilegiu dincolo de limita firească şi
legală", a subliniat Măgureanu.
"Un om ca acesta (n.red. - Virgil Ardelean) poate fi de temut şi s-a
dorit să fie îndepărtat de sursa şi instrumentul care l-a făcut temut",
a mai susţinut Măgureanu, la Cluj, la lansarea cărţii "De la regimul
comunist la regimul Iliescu", în care apare dialogând cu istoricul Alex
Mihai Stoenescu.
Fostul şef al SRI a spus că în România "sunt destui care se tem de
informaţiile care s-ar putea folosi în detrimentul lor".
Măgureanu a fost prezent miercuri la Cluj-Napoca, alături istoricul Alex Mihai Stoenescu, la Librăria Libri, pentru a lansa cartea "De la regimul comunist la regimul Iliescu". Cartea a fost publicată în noiembrie 2008.