După audierea ministrului, raport comisiei de anchetă va fi trimis comisiei juridice.
Dacă va fi găsită vinovată, pot exista două tipuri de sancţiuni, declara Bogdan Olteanu. "Sunt sancţiuni de două naturi: de ordin disciplinar, întrucât doamna Iacob-Ridzi este deputat şi este obligată să respecte regulamentul Camerei, şi sancţiuni de ordin penal, cele generale, prevăzute în Codul Penal", a spus Olteanu.
Ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat, luni, încetarea activităţii Comisiei parlamentare de anchetă în ceea ce priveşte contractele derulate pentru "Ziua Tineretului" pe motiv că DNA cercetează deja cauza. Citeşte mai mult despre cererea ministrului Monica Iacob Ridzi
Biroul Permanent a luat act de scrisoarea înaintată de ministru, dar a decis că Parlamentul comunică doar cu procurorul general în acest caz, astfel că, până la o informare venită din partea Laurei Codruţa Kovesi, Comisia de anchetă continuă să lucreze, a precizat secterarul Gheorghe Pardău.