Vineri, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2782 lei/euro, un nivel atât de ridicat nemaifiind atins din 25 martie 2009, când era de 4,2838 lei/euro.
În debutul şedinţei, băncile cumpărau moneda europeană cu 4,2675 lei, însă cursul de schimb a urcat în primele tranzacţii ale zilei aproape de 4,28 lei/euro. Ulterior, moneda naţională a recuperat uşor din terenul pierdut, stabilizându-se la aproximativ 4,2650 unităţi/euro. La 13:15, băncile cumpărau un euro cu 4,2617 lei şi îl vindeau cu 4,2707 lei.