Pornim la vânătoare imediat de cum se crapă de ziuă. Liniştea nopţii este încă stăpână peste pădure, de parcă animalele ar simţi apropierea vânătorilor.
Ne împrăştiem în pădure şi aşteptăm în linişte vânatul. Nu suntem prea norocoşi. Prada nu se arată, iar frigul este din ce în ce mai pătrunzător. Vânătorii cu experienţă ştiu însă cum să facă faţă temperaturilor scăzute.
În cele din urmă însă vânatul iese din ascunzătoare. Aveau dreptate însoţitorii noştri când spuneau că din pădurile Maramureşului nu te întorci niciodată cu tolba goală.
După atâta alergătură prin pădure, vine şi vremea mesei. Vânătorii se strâng în jurul focului şi se încălzesc cu un pahar de horincă de cireşe în timp ce aşteaptă ca slănina şi cârnaţii să se frigă.
După ce îşi potolesc foamea, vânătorii mai zăbovesc o vreme în jurul focului pentru a-şi împărtăşi ultimele aventuri, între două cântece vânătoreşti.
