La 20 de ani de la căderea comunismului, scriu jurnaliştii de la timesonline.co.uk, citând un sondaj, \"situaţia din România este mai rea decât era înainte de 1989\". Mai mult, 40% dintre repondenţii citaţi au spus că viaţa este, în prezent, mai grea. În plus, 56% dintre aceştia au afirmat că, \"sub regimul comunist, oamenii erau trataţi, în general, cu mai mult respect decât în prezent\".
\"Numele lui Ceauşescu se află pe buzele tuturor, în autobuze şi în cafenele\", continuă jurnaliştii britanici. \"Într-adevăr, în timpul regimului comunist existau tot felul de reguli absurde, cum ar fi cea care interzicea aprinderea becurilor între anumite ore, interzicea avorturilor sau raţionalizarea alimentelor, însă, în prezent, foarte mulţi oameni, cu precădere din mediul rural, încă îl mai pomenessc pe geniul din Carpaţi în rugăciunile lor\", continuă publicaţia online.
Nici rata şomajului, care se află în continuă creştere, nici faptul că, potrivit unui raport al Transparency International, România se află printre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, nici chiar \"exemplele de megalomanie\", cum ar fi Casa Poporului, nu au scăpat criticilor jurnaliştilor britanici.
Mai mult, publicaţia citează un raport potrivit căruia 85% dintre bogaţii României au un trecut comunist. \"Un alt raport arată, însă, că lucrurile nu stau tocmai astfel, iar România este mândră, pe bună dreptate, de numărul impresionant al milionarilor sub 35 de ani, aşadar liberi, care nu se află sub suspiciunea că s-au numărat printre lacheii lui Ceauşescu\", apreciază jurnaliştii.
\"Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat România este discrepanţa enormă între bogaţi şi săraci. În recenta bătălie prezidenţială dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, cei doi au atacat problema într-o manieră personală. Băsescu, care a fost reconfirmat în poziţia de preşedinte, a insistat asupra faptului că-şi va folosi al doilea mandat pentru a afla adevărul despre revoluţia din 1989. Geoană a făcut referire la dezvoltarea societăţii şi la nevoia de a respinge dorinţa de îmbogăţire\", punctează jurnaliştii.
În încheiere, jurnaliştii trag o concluzie cât se poate de nefericită: \"Silviu Brucan, unul dintre conspiratorii care au ajutat la detronarea lui Ceauşescu, a spus, la scurt timp după Revoluţie: Românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a învăţa ce înseamnă democraţia. Cei 20 de ani s-au scurs, însă românii încă mai au de învăţat.\"