Lumea se întreabă dacă liderul singurei dinastii comuniste din Asia îşi va marca ziua de naştere prin testarea unei rachete cu rază lungă de acţiune care ar putea, teoretic, să transporte o ogivă până în Statele Unite.
În plus, problemele de sănătate ale lui Kim Jong-Il au generat noi speculaţii privind cine ar putea să îi urmeze la conducerea uneia dintre cele mai izolate şi mai sărace state din lume şi ale cărei eforturi pentru a deveni o putere nucleară îngrijorează comunitatea internaţională.
Kim, care a preluat puterea în 1994, după moartea tatălui său Kim Il-sung, fondatorul statului, a făcut ani de zile probleme lumii din cauza programului nuclear militar şi a ameninţării constante că îşi va trimite armata, formată dintr-un milion de soldaţi, peste graniţă, în Coreea de Sud.
În ultimele săptămâni, el a adoptat din nou o retorică belicoasă, ameninţând că va distruge Coreea de Sud, pentru politica dură a preşedintelui Lee Myung-bak. Nu este un lucru neobişnuit ca liderul nord-coreean să lipsească de la ceremoniile publice organizate cu ocazia zilei sale de naştere. Dar absenţa sa în ultimul an de la evenimente la care participa de obicei a alimentat zvonurile în legătură cu starea sănătăţii sale, cu puterea pe care o mai exercită şi cu cine ia de fapt deciziile în programul nuclear nord-coreean.
Între timp Kim pare să se fi recuperat complet, deşi şi-a mai pierdut din păr şi nu mai poartă pantofi cu talpă groasă - în Coreea de Sud există speculaţii că nu mai poate să îşi menţină echlibrul în ei, după atacul cerebral suferit în luna august.