Potrivit deciziei judecătorului federal Richard Leon, dovezile prezentate de Guvern pentru a justifica detenţia tânărului reprezintă un "mozaic de acuzaţii" care nu sunt suficiente.
Mohammed al-Gharani şi-a contestat detenţia în baza unei proceduri civile numite Habeas Corpus, autorizată în luna iunie de Curtea Supremă şi în cazul deţinuţilor de la Guantanamo. Aceasta este a noua sentinţă dată de judecătorul Richard Leon. Până în prezent, el a calificat şase detenţii drept nefondate şi trei drept justificate.
Judecătorul a subliniat că dovezile prezentate de Guvern se bazează, în special, pe declaraţiile a altor doi deţinuţi de la Guantanamo. Iar "credibilitatea şi fiabilitatea" acestora din urmă nu a fost dovedită de avocaţii administraţiei Bush.
Mohammed al-Gharani a fost arestat la vârsta de 14 ani şi se află la Guantanamo de atunci. El a afirmat că a mers în Pakistan în 2001, după ce a fugit din Arabia Saudită, unde s-a născut, "pentru a scăpa de discriminările vizând persoanele originare din Ciad". El voia să "studieze informatica şi să înveţe engleza, pentru a avea o viaţă mai bună".
Pe de altă parte, Guvernul american susţine că tânărul a trecut în Afganistan şi a stat "într-o casă de primire cu legături cu al-Qaida", că a "primit antrenament militar" şi a "servit drept curier între mai mulţi membri cu rang înalt al al-Qaida". Administraţia a afirmă şi că suspectul "s-a luptat împotriva Statelor Unite şi aliaţilor lor în lupta de la Tora Bora", care a antrenat prăbuşirea regimului taliban în 2001, şi să a fost "membru al unei celule al-Qaida din Londra".
Al-Gharani face parte dintr-o categorie mică de deţinuţi de la Guantanamo, arestaţi în adolescenă. El a fost transferat la începutul anului 2002 în centrul de detenţie american din Cuba, unde a petrecut şapte ani.