În ultima vreme a plouat foarte puţin, iar în judeţ nu există nicio staţie de irigaţii funcţională. 5% din suprafeţele cultivate sunt asigurate împotriva calamităţilor.
Seceta începe să-şi pună amprenta în vestul şi centrul ţării.
Culturi întregi de cereale sunt compromise din cauza temperaturilor
ridicate şi a lipsei apei din sol. Mai grav, în unele zone oamenii nu
mai au nici măcar apă de băut.
În Vrancea, aproape toate culturile sunt compromise. Ar fi avut o şansă dacă sistemul de irigaţii Bilieşti - Slobozia Ciorăşti ar fi funcţionat. Agricultorii au mai rămas doar cu speranţa în Dumnezeu.
Nici sătenii de pe Valea Someşului nu o duc mai bine. Fântânile le-au secat şi sunt nevoiţi să aducă apă de la câţiva kilometri.
Specialiştii spun că în Vaslui, Buzău si în Bistriţa, aproape jumătate din producţie este compromisă.