"Am discutat cu Rosella Sensi despre contractul meu şi vom rezolva situaţia. Reprezentanţii mei se vor întâlni cu oficialii clubului. Vreau să mai rămân cinci ani la Roma, până în 2014", a spus Totti, care în ultimele sezoane a avut mai multe probleme din cauza accidentărilor.
Atacantul s-a referit şi la echipa naţională, de unde şi-a anunţat retragerea după Campionatul Mondial din 2006. "Dacă Marcello Lippi va apela la mine, vom discuta despre acest lucru. El este cel care va decide. Nu exclud posibilitatea de a reveni. Lippi este un om care mi-a oferit multe şi cred că situaţia trebuie să fie reciprocă. Rămâne să vedem care va fi situaţia mea fizică şi ce voi simţi atunci", a explicat jucătorul.
Căpitanul lui AS Roma a refuzat să comenteze faptul că Rosella Sensi a pus clubul în vânzare, dar a spus că speră ca sezonul viitor să fie unul mai bun pentru echipă. "Campionatul trecut am avut multe probleme. A fost un an negativ, deşi am sperat că ne vom califica în Liga Campionilor, însă în unele partide ne-a lipsit personalitatea. Am avut şi mulţi accidentaţi. Vreau ca Roma să fie o echipă foarte competitivă. Nu spun că ne gândim la titlu, dar putem să fim una dintre formaţiile pretendente. Obiectivul meu este să joc în cât mai multe partide. Vreau să-mi închei cariera sub conducerea lui Spalletti", a mai spus Francesco Totti.
Atacantul în vârstă de 32 de ani evoluează la AS Roma din 1992.