O femeie în vârstă de 60 de ani, care a fost operată de deviație de sept, anul trecut, a povestit, pentru Libertatea, că a fost desfigurată de așa-zisul doctor.
Intervenția a avut loc în luna mai, anul trecut, după ce falsul medic a convins-o că are nevoie de rinoplastie, fiindcă nu se mai oxigenează bine creierul și inima.
"Mi-a măcelărit nasul", spune acum femeia. Aceasta își amintește că a primit asigurări că este pe mâini bune și i s-a făcut o prezentare "de-am zis că mă operează Obama”. După intervenție, însă, a început coșmarul. Pacienta a povestit că avea nasul pur și simplu măcelărit, iar când a constatat asta, a făcut un atac de panică. A fost și la psihiatru, pentru că nu mai dormea noaptea.