Preşedintele Traian Băsescu îi atenţiona, în martie 2007, pe miniştrii cabinetului Tăriceanu că au purtat discuţii cu persoane aflate în atenţia organelor penale, persoane ale căror telefoane erau probabil interceptate.
Râzând, şeful statului i-ar fi spus ministrului Codruţ Şereş să aibă grujă cu cine vorbeşte, că poate să apară pe benzi. Ulterior Şereş a fost revocat din funcţie şi acuzat de grave infracţiuni economice, care ar aduce atingere siguranţei statului.
La o lună, reprezentanţii tuturor instituţiilor la care se face referire în legile siguranţei naţionale au venit în faţa comisie juridice din Senat. Vina a fost dată pe unele firme particulare, care îşi cumpără aparatură de pe internet pentru interceptare ilegală.
Informaţiile astfel obţinute sunt folosite apoi fie în scopuri economice, fie pentru a şantaja personalităţi ale vieţii publice. A mai trecut o lună şi a apărut cel mai mare scandal. Claudiu Săftoiu, noul director SIE a fost audiat în cadrul comisiei speciale şi a spus că serviciul de informaţii externe face interceptări cu acordul procurorului general.
Mai mult, Gardianul a publicat în acea perioadă stenograma audierii unui general SRI în Parlament, care susţinea că şi DNA ascultă convorbiri telefonice, cu învoirea SRI. Aşa că s-a înfiinţat o comisie, numită pompos comisia privind interceptarea comunicaţiilor.
Membrii acesteia au cerut audierea unor procurori şi poliţişti pentru clarificări, dar Laura Kovesi şi Daniel Morar nu au permis subordonaţilor lor să vină în faţa comisiei şi după câteva schimburi de scrisori oficiale între preşedintele camerei de atunci, 0Bogdan Olteanu şi procurorul general, scandalul s-a stins.