La nici patru zile de la ceremonia de pe Staples Arena din Los Angeles, la Lagos, cel mai mare oraş nigerian, se vând deja pe tarabe CD-uri şi DVD-uri intitulate "Serviciul funerar al lui Michael Jackson" sau "Viaţa şi moartea lui Michael Jackson". Acestea costă echivalentul a circa 5,5 lei, adică de două ori mai scump decât preţul obişnuit al unui disc piratat.
Vânzătorii de CD-uri pirat de pe tarabele Lagos-ului spun că nigerienii s-au născut cu simţul afacerilor şi că vor să câştige cât mai mult înainte ca interesul public pentru moartea lui Jackson să dispară. Agenţia France Press notează că niciun vânzător de astfel de produse piratate nu a vrut să sufle vreo vorbă despre originea produsului.