"Se lucrează la o ordonanţă. Cred că
săptămâna viitoare intră în Guvern. Decizia politică a fost luată la
nivelul alianţei. Cred că ne-am maturizat suficient şi putem trage şi
nişte concluzii. Nu cred că mai suntem credibili când venim să motivăm
schimbarea unor prefecţi, directori generali din direcţii, ministere,
deconcentrate, că nu şi-ar fi făcut sută la sută treaba sau alte
motivaţii", a afirmat Ilie Sârbu.
Liderul PSD precizează că este nevoie de această măsură pentru că
fiecare partid de guvernare vine cu un anumit program de guvernare, cu
oameni care au lucrat la el şi care trebuie să îl şi implementeze.
În ceea ce priveşte instalarea la fruntea Ministerului Agriculturii,
ministrul Sârbu a spus că cea mai grea misiune cu care se luptă e
schimbarea mentalităţii oamenilor. " (...) Se adaugă şi o stare de
spirit care s-a creat acolo (n.r, în minister) pe care nu am lăsat-o în
2004, dar acum mă lovesc de ea. Sunt oameni care îmi arată de multe ori
dezinteres, nu au nicio preocupare pentru ceea ce ar trebui să facă şi
asta e greu de schimbat", a declarat ministrul.
Alte probleme de la minister ar fi blocajul fondurilor europene,
întârzierea cu un an de zile a plăţilor la hectar, organigrama
încărcată şi salariile foarte mari.