Potrivit ministrului, fermierii mai pot beneficia şi de 30% din volumul creditelor de producţie şi de noile reglementări aprobate privind instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerţului cu seminţe de consum.
"În plus, fermierii care au depus proiecte pentru Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi au fost declarate eligibile, dar nu au fost selectate vor beneficia de credite acordate din fonduri puse la dispoziţe de MAPDR. Recent, am semnat Ordinul prin care cei care au depus proiecte pe PNDR, dar nu au fost selectate din diverse motive vor putea să-şi pună în practică proiectul prin credite acordate din fondurile puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). În această situaţie sunt până acum 923 de proiecte", a declarat Ilie Sârbu.
PNDR a fost lansat în luna martie 2008 cu trei măsuri de investiţii: 121-Modernizarea fermelor, 123 Procesarea produselor agricole şi silvice, 322- Renovarea şi dezvoltarea satelor (alimentarea cu apă, canalizare, drumuri, servicii de bază şi culturale).
Primele sesiuni de depunere de proiecte pentru aceste măsuri s-au derulat în lunile martie, aprilie şi mai 2008.
A patra sesiune de depunere pentru aceste trei măsuri s-a organizat în perioada 3 noiembrie-19 decembrie 2008, datorită numărului foarte mare de proiecte depuse în perioada anterioară, care au necesitat o lungă perioada de evaluare.
"Pentru măsura 121 alocarea financiară publică (UE+ buget naţional) a celei de-a patra sesiuni a fost de 173,5 milioane euro. În această sesiune s-au depus 1.424 de proiecte care au fost declarate eligibile din care au fost selectate pentru finanţare 501. Un număr de 923 de proiecte au fost declarate eligibile, dar nu au putut fi selectate. Valoarea acestora se ridică la 298 de milioane de euro. Mulţi dintre beneficiarii acestor proiecte neselectate au proiecte depuse pentru achiziţii de utilaje agricole care nu au mari şanse de a obţine finanţare nici în sesiunile anului 2009 din diverse motive. Acum ele vor putea accesa fonduri prin SAPARD-ul românesc cu dobândă de maximum 5%. Se duc la cele cinci bănci cu care Ministerul Agriculturii are convenţie semnată (CEC, BRD, Carpatica, BCR, BancPost, Raiffeisen-n.r.), pentru a contracta un credit. Banii sunt prevăzuţi în bugetul ministerului.", a explicat Ilie Sârbu.
Ordinul prevede acordarea de credite cu dobândă subvenţionată atât pentru prima populare a fermelor de animale, cât şi pentru cei care au deja ferme în exploatare şi doresc să se dezvolte prin achiziţionarea de animale cu valoare genetică ridicată.
Creditul va fi acordat numai pentru investiţiile prevăzute în proiectul declarat eligibil, dar neselectat pentru finanţare de către APDRP.