"Dat fiind cele spuse de Mircea Geoană, referitor la situaţia dificilă în care se află Armata, invităm PSD ca, prin semnături şi vot, să susţină moţiunea simplă privind deficienţele din Armata română pe care PNL a pregătit-o. Aşteptăm un răspuns din partea PSD", a afirmat Haşotti.
"Nu admit folosirea imaginii pozitive şi a încrederii populaţiei în Armata Română în scop electoral, partizan. De aceea, am hotărât ca, începând de astăzi, 7 iunie 2009, să mă retrag din funcţia de vicepreşedinte şi membru al CSAT", a scris Mircea Geoană.
Preşedintele PSD a susţinut că refuză să legitimeze prin participarea la şedinţele CSAT "acţiunile interne şi internaţionale prin care preşedintele Traian Băsescu utilizează Statul român, Armata română şi diplomaţia română pentru a obţine beneficii politice şi avantaje pentru partidul său".
"În consecinţă, solicit modificarea protocolului Alianţei de guvernare Parteneriatul pentru România, în sensul anulării prevederii potrivit căreia Preşedintele Senatului este şi vicepreşedinte al CSAT, şi adoptarea tuturor măsurilor legale necesare pentru punerea în practică a acestei decizii. În calitate de Preşedinte al PSD, afirm că Parteneriatul pentru România, al cărui rol este să asigure României o guvernare stabilă şi puternică într-o perioadă de criză financiară şi recesiune economică, rămâne în vigoare cu toate prevederile sale, mai puţin cea referitoare la funcţia de vicepreşedinte al CSAT", a precizat liderul PSD, Mircea Geoană.