Premierul britanic şi-a pierdut, în cei doi ani de exercitare a puterii, creditul politic acumulat în cursul unei cariere pe care şi-a construit-o cu răbdare, ajungând la o cotă de popularitate care îi lasă puţine speranţe de a fi reales la viitoarele legislative, comentează AFP.
Cu toate acestea, premierul a încercat să redea laburiştilor, demoralizaţi de sondaje, dorinţa de a lupta, la congresul lor anual de la Brighton, ultimul înainte de alegerile parlamentare de anul viitor. Viitorul aparţine unui Labour cu idei "progresiste" şi nu unui partid conservator ghidat de ideologia desuetă a "pieţei libere", a promis Brown, anunţând pe de altă parte că un proiect de lege referitor la remuneraţia şi bonusurile bancherilor va fi prezentat în următoarele săpătmâni în faţa Parlamentului.
Printre reformele propuse de Brown se numără posibilitatea alegătorilor de a-şi da afară aleşii care încalcă legea. Premierul britanic a anunţat intenţia de a organiza un referendum în vederea schimbării modalităţii de alegere a membrilor parlamentului. Aceste reforme vin în urma scandalului deconturilor şi fac parte din programul electoral al laburiştilor, relatează The Telegraph.
Guvernul Brown este criticat pentru modul în care gestionează criza financiară şi economică prin care trece ţara, unde şomajul a ajuns la 7,8%, o cotă neatinsă din noiembrie 1996. În plus, Cabinetul Brown este acuzat că nu susţine suficient trupele britanice trimise în Afganistan. Regatul Unit a pierdut duminică cel de-al 218-lea militar al său în Afganistan, din 2001, de când Londra a trimis trupe în această ţară.
Rămas timp de zece ani în umbra lui Tony Blair, Gordon Brown, scoţianul în vârstă de 58 de ani, i-a urmat acestuia în funcţie în iunie 2007 şi a moştenit de la carismaticul său predecesor un partid uzat de exercitarea puterii. Propriile greşeli şi contradicţii, dificultăţile sale de comunicare au accentuat fractura cu opinia publică.
În plus, reputaţia sa de om cu probitate morală a avut de suferit în urma scandalului din iunie 2009 al deconturilor deputaţilor, chiar dacă nu a fost pus în cauză personal. Însă criza financiară în care s-a împotmolit Regatul Unit i-a subminat în mod hotărâtor autoritatea asupra chestiunilor economice, domeniul său de expertiză.
Mult timp supranumit "Cancelarul de fier", Brown este criticat în prezent pentru că a lăsat să crească îndatorarea. Apropiaţii săi spun că este împietrit în principiile justiţiei sociale, dar sindicatele îi reproşează o politică regresivă în termenii puterii de cumpărare.
Pe de altă parte, premierul a dejucat două revolte în sânul propriului partid laburist, în septembrie 2008 şi iunie 2009.
Însă 48% dintre britanici consideră că "oricine" din cadrul partidului putea proceda mai bine decât a făcut-o el.