Flutur a declarat marţi că, în timp ce îşi numesc membri de partid la conducerea instituţiilor deconcentrate, liderii PSD au început să facă opoziţie la nivelul judeţului Suceava. "Văd că începe să învie opoziţia, să capete culoare în obraji", a spus Flutur.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că social-democraţii suceveni ar trebui să lase criticile deoparte şi să facă lobby pe lângă miniştrii PSD pentru a aduce fonduri în judeţ. "Nu se poate să emiţi numai pretenţii pentru posturi în deconcentrate şi în rest să te manifeşti critic. Mi se pare o lipsă de fair-play", a afirmat Flutur.
Liderul PDL Suceava le-a amintit social-democraţilor că se află împreună la guvernare şi că trebuie să împartă şi binele şi răul şi că eforturile trebuie conjugate pentru atragerea de fonduri în judeţ.
Flutur le-a cerut liderilor PSD Suceava să îi solicite ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, suplimenatrea sumei alocate judeţului Suceava pentru lucrări hidrotehnice, arătând că Suceava este un judeţ cu risc crescut de inundaţii. Flutur susţine că, deşi în judeţ trebuie executate lucrări de 40 de milioane de lei, Serviciului de Gospodărire a Apelor Suceava i-au fost alocate doar trei milioane de lei.
Afirmaţiile lui Flutur au venit ca reacţie la declaraţiile din ultimele zile ale unor lideri PSD Suceava, care l-au criticat că se preocupă mai mult de imaginea sa şi neglijează probleme judeţului, aflându-se prea mult timp la şedinţele PD-L de la Bucureşti.