Liderul PSD Mircea Geoană a indicat vineri seară, printre greşelile care au influenţat campania electorală, ieşirile publice ale oamenilor de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu, despre care a spus că au avut \"un ego imens de a se etala la televizor\" şi a arăta \"cât de mari şi de importanţi sunt\".
La capitolul greşeli Geoană trece întâlnirea cu Vîntu \"care a cauzat cel mai multe deranj\" de dinainte de dezbatere. Însă nu crede că a greşit semnarea documentului la Timişoara. \" Nu regret momentul Timişoara. A fost o provocare din partea unor mercenari din PD-L, din păcate televiziunile au intrat în jocul de a prezenta 50 de zurbagii faţă de 3.000 de manifestanţi paşnici ai noştri care au venit la un miting electoral\", a precizat Geoană care crede că \"egoul imens al aşa numiţilor moguli care se etalează la televizor pentru a confirma sau infirma anumite lucruri a fost o mare greşeală, dar dacă eu i-aş fi controlat le-aş fi spus: Măi copii, Vîntu şi Patriciu staţi pe acasă, mai domol\".
\"Faptul că ego-ul imens ale acestor aşa-zis moguli, până la urmă oameni de afaceri care, până una alta, sunt pe piaţa publică din România, să se etaleze la televizor, să-şi ia interviuri de la Snagov sau să intre pe telefon să confirme sau să infirme, din punctul meu de vedere a fost o mare greşeală\", a spus Geoană care a admis că trebuia să aibă o confruntare cu Băsescu înainte de turul al doilea.
Geoană a spus că nu crede în teroria lui Viorel Hrebenciuc cu flacăra violetă, dar afirmă cu siguranţă că \"domnul Băsescu crede şi e un lucru cert\". \"Hrebenciuc crede în bioenergie, în elemente astrale care influenţează anumite lucruri\", a adăugat Geoană.
Acesta a spus că a cerut votul de încredere al CEx al PSD şi a propus următorul mandat: Consiliu Naţional la sfârşitul lui ianuarie şi congres în 2010. \"La acel congres se pune la bătaie şi mandatul de preşedinte al partidului. Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al PSD. Nu ştiu cine ar putea fi contracadidatul meu. Suntem un partid liber\", a spus Geoană care a făcut un apel la unitatea partidului pentru a apăra votul de încredere primit de la atâţia oameni la prezidenţiale. Iar în campania pentru aceste alegeri Geoană recunoaşte că a făcut greşeli şi invocă din nou frauda.
Geoană recunoaşte că şi PSD a avut reprezentanţi în diaspora la alegeri, dar nu a putut controla votul.
Mitrea, un lider al trecutului, a fost în ultimul an \"Gică contra în partid\", dar pe Marian Oprişan este dispus să îl asculte pentru că a muncit în această campanie alături de el. \"Marian Oprişan m-a ajutat în campanie şi câştigă alegerile în Vrancea de 20 de ani, dar nu mă supăr pe el, pentru că uneori este mai puţin încolonat în disciplina de partid. Marian rămâne pentru mine un coleg de nădejde. Am avut o poziţie diferită faţă de el atunci când am decis să contestăm la CCR rezultatul alegerilor. El a spus hai să o lăsăm joc că oricum nu mai întoarcem mortul de la groapă, dar eu am spus că trebuie să ne batem pentru adevăr\", susţine Geoană.